Se poarta iarasi mobila veche20/02/2008 

Specialiştii în design interior sunt de părere că mobila cât mai veche şi autentică se află anul acesta pe primul loc în preferinţele românilor.

Dacă în anii trecuţi românii şi-au cumpărat obiecte de mobilier cu un design cât mai modern şi simplu, anul acesta, spun designerii, au preferat piesele foarte vechi şi lucrate manual.

„Este extrem de rafinat ca pe hol să ai o consolă veche, din aur patinat, pe care să aşezi vaze ori statuete, sau un salonaş «Louis al XV-lea»“, spune designerul de interioare Alina Moşiu. Un astfel de salon este alcătuit din sofa şi fotolii din lemn aurit, cu o tapiţ erie înflorată sau mătase de diferite culori, şi masă cu blatul din marmură. Specialiştii în design interior spun că mobila cea mai căutată este cea autentică.

„Este vorba despre obiecte de mobilier care provin din cel de-al Doilea Război Mondial. În acea vreme, oamenii mergeau să-şi petreacă vacanţ ele la Viena şi Paris şi îşi comandau unele garnituri sau chiar toată mobila de acolo“, spune Eduard Tănase, managerul magazinului de mobilă antică Unistrade din Bucureşti.

Piesele din stejar şi nuc,
cele mai căutate

Iubitorii de artă fac eforturi foarte mari pentru a-şi achiziţiona obiecte foarte vechi, lucrate manual, şi mai ales autentice, chiar dacă recondiţionarea costă mult. „Sunt bătrâni de peste 90 de ani, care frecventează târgurile de profil, nu din neajunsuri, ci din pasiune. Nu există limită de vârstă sau financiară în «tornada ameţitoare» a antichităţ ilor“, spune designerul Alina Moşiu.

Designerii sunt de părere că se poate îmbina foarte bine mobilierul vechi cu un ambient împrospătat, sau obiecte vechi, de recuzită, cu un mobilier modern. „Alţii preferă un mobilier nou, dar care imită patina timpului, şi stilurile clasice. Acestea, chiar dacă sunt imitaţii după mobilier foarte vechi, au avantajul că sunt noi“, spune designerul Diana Elena Borundel. Însă piesele autentice sunt cele mai apreciate, în special cele din stejar, nuc şi trandafir.

„Uneori, acestea necesită recondiţionare, însă un scrin din secolul trecut este net superior în faţa unei piese similare, din pal melaminat. Astfel de piese sunt totuşi destul de greu de achiziţionat. Şi nu neapărat din motive financiare, cât din cauza răbdării pe care trebuie să o ai în căutarea lor, deoarece sunt foarte puţine“, subliniază Alina Moşiu. Pe o masă poţi să dai şi 650 de lei, dar şi 2.490 de lei, iar pe o vitrină - 1.090 de lei, dar şi 5.990 de lei.

Un salon Louis al XVI-lea face 10.500 de lei. Aceste obiecte nu se găsesc numai în magazinele de antichităţi. Anual, se organizează târguri speciale în ţară, unde preţurile sunt mult mai mici decât în magazinele de specialitate. „În privinţa calităţii, şi mobilierul vechi şi imitaţiile după mobilierul stil sunt foarte bine făcute, bine realizate. La cele vechi depinde foarte mult şi de felul în care au fost întreţinute şi folosite“, mai spune Diana Borundel.

PONTURI

Ce să faci pentru o bună întreţinere

> Obiectele de mobilier sculptate trebuie şterse de praf cu un spray special, antielectrostatic, cu o lavetă moale, de preferat din bumbac.

> Dacă ţi-a căzut ceară pe una dintre piesele de mobilier, o poţi înlătura cu ajutorul unei cârpe, deasupra căreia să pui fierul de călcat. Ceara se va topi şi va intra în cârpă. Să nu ţii foarte mult maşina de călcat pe mobilier deoarece lacul de pe acel obiect se poate distruge foarte uşor dacă este supus la temperaturi ridicate.

> Pentru o întreţinere eficientă, aplică ceară pe mobilă! Dar ai mare grijă că, dacă stratul va fi prea gros, nu vei mai obţine luciul dorit. Dimpotrivă, vei avea o suprafaţă mată care atrage praful foarte repede.
Surse: designerii Diana Borundel şi Alina Moşiu.  Mirabela Anghel

 
 
 
 
 
 
 

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/02/2008 ) CONSTRUCTII: Cum pregatesti suprafetele pentru vopsire
• ( 27/02/2008 ) CASA SI GRADINA: Curcuma, o planta cu intrebuintari multiple
• ( 27/02/2008 ) CASA SI GRADINA: Ingrijeste cameliile si azaleele!
• ( 27/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Criza de lichiditati. Spectrul falimentului ameninta piata imobiliara
• ( 27/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tepe cu terenuri, cu stampila primariei
• ( 26/02/2008 ) CONSTRUCTII: Consilierii discuta despre zgarie-nori
• ( 26/02/2008 ) CONSTRUCTII: Forta de munca e tot mai scumpa
• ( 26/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi vin cu intirziere
• ( 26/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Conflictul „Cathedral Plaza“ se muta la CEDO
• ( 25/02/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Riscul dobanzii fixe pe termen scurt
• ( 25/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Teren de casa cu 30 de euro metrul patrat
• ( 25/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case in strainatate, noua tentatie pentru investitii
• ( 22/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Evaluatorii apreciaza ca terenurile nu se vor mai scumpi ca in anii trecuti
• ( 21/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele noi se intrec in preturi cu cele vechi
• ( 20/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Nu pune biroul cu spatele la fereastra!
• ( 20/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Se poarta iarasi mobila veche
• ( 20/02/2008 ) CONSTRUCTII: Mici reparatii casnice
• ( 20/02/2008 ) CASA SI GRADINA: Cum obtii si ingrijesti plantele de ceai
• ( 20/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Garsoniera de 15.000 de euro in Egipt
• ( 20/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Razboiul vilelor: casa muzeu vs casa moderna
• ( 19/02/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Ce se intimpla cind nu mai puteti plati ratele pentru casa
• ( 18/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul locuinteor ar putea scadea
• ( 18/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Au inceput speculatiile cu apartamente noi second-hand
• ( 18/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cladirile cu „bulina“, la ora bilantului
• ( 15/02/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: „Dealul Hollywood“, de vanzare!
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Terenurile Deltei s-au scumpit cu 20 la suta
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Mitropolia Banatului, cea mai puternica agentie imobiliara
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: 32.000 de euro plus TVA, o garsoniera in Jilava
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Retrocedari de teren pe partia Clabucet
• ( 14/02/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele ANL, de vanzare
Pagina 45 / 81
<<<41424344454647484950>>>