Cladirile cu „bulina“, la ora bilantului18/02/2008 
Prefectul judeţului Timiş, Ovidiu Drăgănescu, i-a avertizat pe primari că trebuie să identifice cât mai repede clădirile care riscă să se prăbuşească în caz de cutremur.

„Fiecare primărie din judeţ este obligată să verifice starea clădirilor construite înainte de 1978. E vorba de imobilele care au parter şi trei etaje“, a punctat Drăgănescu. După ce lista cu clădirile periculoase va fi gata, se vor monta panouri care să îi avertizeze pe oameni asupra riscului seismic.

Într-o etapă următoare, aceste clădiri vor fi expertizate tehnic, pentru a se şti cum pot fi consolidate, iar abia apoi se va face consolidarea. Conform ultimului bilanţ, în Timiş oara există în jur de 600 de imobile periculoase. Până în 1990, toate clădirile ridicate au fost proiectate pentru a suporta seisme de până la 6 grade pe scara Richter. Cele construite înainte de război nu prevedeau astfel de asigurări.

Abia după Revoluţie construcţiile din Timişoara sunt asigurate să facă faţă unor seisme de 7,5 grade pe scara Richter. Policlinica Spitalului Clinic de Copii „Louis Ţurcanu“ din Timişoara este printre primele clădiri aflate pe lista neagră a imobilelor care vor pica în caz de cutremur. Edificiul, vechi de peste 100 de ani, a fost evidenţiat de mulţi ani în rândul celor cu risc seismic ridicat, dar niciunul dintre forurile superioare nu a mişcat un deget ca să consolideze clădirea.

Georgeta Petrovici

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/02/2008 ) CONSTRUCTII: Cum pregatesti suprafetele pentru vopsire
• ( 27/02/2008 ) CASA SI GRADINA: Curcuma, o planta cu intrebuintari multiple
• ( 27/02/2008 ) CASA SI GRADINA: Ingrijeste cameliile si azaleele!
• ( 27/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Criza de lichiditati. Spectrul falimentului ameninta piata imobiliara
• ( 27/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tepe cu terenuri, cu stampila primariei
• ( 26/02/2008 ) CONSTRUCTII: Consilierii discuta despre zgarie-nori
• ( 26/02/2008 ) CONSTRUCTII: Forta de munca e tot mai scumpa
• ( 26/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi vin cu intirziere
• ( 26/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Conflictul „Cathedral Plaza“ se muta la CEDO
• ( 25/02/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Riscul dobanzii fixe pe termen scurt
• ( 25/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Teren de casa cu 30 de euro metrul patrat
• ( 25/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case in strainatate, noua tentatie pentru investitii
• ( 22/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Evaluatorii apreciaza ca terenurile nu se vor mai scumpi ca in anii trecuti
• ( 21/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele noi se intrec in preturi cu cele vechi
• ( 20/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Nu pune biroul cu spatele la fereastra!
• ( 20/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Se poarta iarasi mobila veche
• ( 20/02/2008 ) CONSTRUCTII: Mici reparatii casnice
• ( 20/02/2008 ) CASA SI GRADINA: Cum obtii si ingrijesti plantele de ceai
• ( 20/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Garsoniera de 15.000 de euro in Egipt
• ( 20/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Razboiul vilelor: casa muzeu vs casa moderna
• ( 19/02/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Ce se intimpla cind nu mai puteti plati ratele pentru casa
• ( 18/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul locuinteor ar putea scadea
• ( 18/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Au inceput speculatiile cu apartamente noi second-hand
• ( 18/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cladirile cu „bulina“, la ora bilantului
• ( 15/02/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: „Dealul Hollywood“, de vanzare!
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Terenurile Deltei s-au scumpit cu 20 la suta
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Mitropolia Banatului, cea mai puternica agentie imobiliara
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: 32.000 de euro plus TVA, o garsoniera in Jilava
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Retrocedari de teren pe partia Clabucet
• ( 14/02/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele ANL, de vanzare
Pagina 45 / 81
<<<41424344454647484950>>>