Dolj - Speculantii au de ales: TVA-ul sau puscaria29/04/2008 

Persoanele fizice care vând imobile în scop comercial trebuie să plătească TVA la tranzacţii. În caz contrar, se aleg cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Inspectorul de la fisc decide dacă vânzătorul de imobile este evazionist sau nu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia speculanţilor de imobile care vând apartamente, vile sau terenuri că, în cazul în care nu plătesc TVA la tranzacţiile repetate, se aleg cu dosare penale. Şefii ANAF susţin că nu este vorba despre casele sau apartamentele primite moştenire sau donate de rude şi care sunt apoi vândute pentru a fi cumpărate altele în schimbul lor. Intenţia fiscului este de a percepe taxa pe valoarea adăugată acelor persoane fizice care au mai multe apartamente sau vile şi le vând în scop comercial.

„Potrivit Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2008, persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare mai mari de 35.000 de euro, iar tranzacţiile au caracter de continuitate trebuie să se înregistreze ca plătitoare de TVA şi să emită factură. Prevederea din Codul Fiscal este destinată celor care îşi construiesc tot felul de cartiere rezidenţiale şi cartiere de vile şi vând apoi apartament cu apartament pe persoană fizică. Este clar evaziune fiscală“, a precizat directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu. La prima tranzacţie de peste 35.000 de euro nu se plăteşte TVA, dar la următoarele trebuie achitată. Dacă cineva îşi vinde apartamentul personal ca să îşi cumpere altul mai mare sau o casă, atunci nu este obligat la plata TVA. Doar dacă are două, trei apartamente pe care le vinde în scop speculativ trebuie să plătească respectivul impozit indirect. Măsura legislativă nu are nici o legătură cu impozitul pe tranzacţiile imobiliare, care oricum „se plăteşte la notar“, a spus Mihai Antonescu, „şi reprezintă 3% din valoarea tranzacţiei imobiliare, până la valoarea de 200.000 de lei, iar ce depăşeşte mai este impozitat cu 6.000 de lei şi tot aşa, în creştere“.

 Evazionişti descoperiţi în Craiova

 Şeful fiscului doljean susţine că ANAF face campanie pentru înregistrarea persoanelor fizice care fac tranzacţii dese cu imobile ca şi plătitoare de TVA, ca urmare a cazurilor descoperite în teritoriu şi centralizate la Bucureşti.

„În Craiova au fost descoperite două astfel de cazuri în care persoane fizice vindeau apartament cu apartament şi vilă cu vilă clar în scopuri comerciale, în cartiere noi, dar nu plăteau TVA. Cazurile respective au fost transmise la ANAF, iar celor doi li s-au întocmit dosare şi a fost înaintată documentaţia organelor de cercetare penală“, a mai precizat Mihai Antonescu, invocând secretul fiscal în ceea ce priveşte identitatea celor doi evazionişti. Să presupunem că o vilă nouă, într-un cartier rezidenţial, se vinde cu 200.000 de euro de către o persoană fizică. TVA-ul ar fi de 19%, adică 38.000 de euro, consideraţi evaziune fiscală dacă tranzacţiile persoanei în cauză au „continuitate“.

 La mâna inspectorilor fiscali

 În Codul Fiscal nu se precizează ce înseamnă ca anumite tranzacţii „să aibă continuitate“, ci inspectorul fiscal care face controlul decide dacă au fost în scop comercial sau personal. „Când facem controalele, ne dăm seama dacă o persoană a făcut tranzacţii personale sau dacă există continuitate. Se vede din acte când unul îşi vinde casa şi când alţii vând apartament cu apartament dintr-un bloc sau din mai multe“, a spus directorul DGFP Dolj. Fiscul promite că va face controale încrucişate, luând în calcul datele furnizate de notarii publici din Craiova şi cele de la primărie, de la Direcţia de Impozite şi Taxe, pentru a vedea numărul tranzacţiilor imobiliare efectuate de o persoană. Datele respective se corelează cu declaraţia de venituri a persoanei.

Cum se procedează

După prima tranzacţie mai mare de 35.000 de lei, persoana fizică merge la DGFP Dolj, pentru a se înregistra ca plătitoare de TVA. Reprezentanţii fiscului doljean susţin că se depune un formular special, Formularul „0-20“, prin care persoana fizică solicită să fie înregistrată în categoria plătitorilor de TVA. După ce s-a înregistrat la fisc, persoana respectivă poate vinde în continuare apartamente, dar pe factură, în care se evidenţiază 19% - TVA, ce trebuie plătit statului. Riscul este ca aceşti speculatori să crească preţurile pentru a-şi deduce TVA.

Ramona Olaru

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Proiectul Dracula Park a ajuns o afacere imobiliara si bursiera
• ( 09/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Licitatie pentru terenuri
• ( 09/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte pana în 2011
• ( 08/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: In ultimii cinci ani, preturile caselor si terenurilor au crescut cu 600%
• ( 08/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Liber la inchiriat terenurile de pe malul Canalului Dunare-Marea Neagra
• ( 08/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Asigurare antiigrasie: 17 euro pentru 25 de ani
• ( 08/05/2008 ) CONSTRUCTII: Mai multi bani pentru constructii
• ( 08/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul caselor va tot creste pana cand va fi ajuns de salarii
• ( 08/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Limita de venit pentru locuinte sociale
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mall de 60 de milioane de euro
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentul nou la rosu este mai ieftin cu pana la 40%
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 5.300 de locuinte in locul Laromet
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Avansul reduce chiria cu pana la 15%
• ( 07/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Monteaza corect jaluzelele!
• ( 07/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Decoratiuni speciale pentru pereti
• ( 07/05/2008 ) CASA SI GRADINA: Plante care iubesc umbra
• ( 05/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat costa sa fii bucurestean
• ( 05/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locul de parcare costa cat o garsoniera in Bulgaria
• ( 02/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Case americane de 30 milioane euro
• ( 02/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Megaproiect imobiliar spaniol aproape de Bucuresti
• ( 02/05/2008 ) CASA SI GRADINA: Balta proprietate personala costa 15.000 de euro
• ( 30/04/2008 ) CONSTRUCTII: Romanii isi construiesc tot mai multe case
• ( 30/04/2008 ) CONSTRUCTII: Explozie de constructii în Bucuresti
• ( 30/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Actul care-ti arata intretinerea inainte de cumpararea casei
• ( 30/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Indicele imobiliar, peste vreo trei ani
• ( 29/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Speculatorii de terenuri parasesc nordul pentru sud si est
• ( 29/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Bucataria, intre utilitate si confort
• ( 29/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Dolj - Speculantii au de ales: TVA-ul sau puscaria
• ( 24/04/2008 ) CONSTRUCTII: Variante de pret pentru acoperisul casei
• ( 24/04/2008 ) CONSTRUCTII: Ritm mai lent la constructii
Pagina 38 / 81
<<<31323334353637383940>>>